Sunteți aici: » Press-room » Anunțuri » Consultare națională privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Consultare națională privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Luni, 19 octombrie 2026

 

Secretariatul General al Guvernului (SGG) implementează Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, adoptată la data de 15 aprilie 2025, prin Hotărârea Guvernului nr. 358/2025 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336.
Strategia cuprinde, printre altele, în Planul de Acțiune, Obiectivul specific nr. 4, „Crearea unui mediu favorabil pentru organizațiile societății civile din România”, căruia îi este alocată acțiunea nr. 4, „Simplificarea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii”.
Acțiunea urmărește îmbunătățirea modului în care administrația publică comunică cu cetățenii, prin promovarea unui limbaj mai clar, mai accesibil și mai ușor de înțeles. Potrivit Strategiei, într-o primă etapă, SGG va realiza un raport de evaluare a percepției publice cu privire la limbajul utilizat de administrația publică, rezultatele acestuia urmând să fundamenteze elaborarea unui ghid pentru simplificarea limbajului. În etapele ulterioare este prevăzută adoptarea de către Guvern a unui Memorandum în acest domeniu, precum și realizarea unui raport de evaluare final.
În vederea realizării primei etape, SGG lansează o consultare națională privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii, prin intermediul unui chestionar online unic.
Chestionarul este destinat cetățenilor și urmărește să identifice principalele dificultăți întâmpinate în găsirea și înțelegerea documentelor, formularelor, mesajelor instituționale sau a conținutului publicat pe site-urile autorităților și instituțiilor publice, precum și opiniile privind modalitățile prin care comunicarea administrației poate deveni mai accesibilă și mai ușor de înțeles.

https://forms.gle/fpds7gwRNDc677sj7

 

Totodată, s-a lansat o propunere de structură a glosarului care cuprinde exemple de termeni și expresii administrative, însoțite de variante de formulare mai simple și mai accesibile.
Având în vedere diversitatea domeniilor de activitate ale administrației publice, vă invităm să contribuiți la completarea și dezvoltarea acestei structuri prin transmiterea către SGG a unor termeni, expresii sau formulări tehnice, juridice ori birocratice utilizate în activitatea instituției dumneavoastră care pot crea dificultăți de înțelegere pentru cetățeni, precum și, după caz, a unor propuneri de reformulare într-un limbaj mai clar.
Propunerile privind completarea glosarului pot fi transmise la adresa guvernare.deschisa@gov.ro, până la data de 30 noiembrie 2026.

Noutăți