Sunteți aici: » Știri » Cozonacul secuiesc, popularizat în 15 limbi străine

Cozonacul secuiesc, popularizat în 15 limbi străine

Vineri, 23 ianuarie 2015

Se continuă demersurile pentru înregistrarea produsului cozonac secuiesc (cozonac kürtős) ca marcă, la nivelul Comunităţii Europene, respectiv pentru ca acesta să fie declarat produs tradiţional unguresc, „hungaricum”. Varianta din Transilvania a prăjiturii foarte populare este considerată de către populaţia din Ţinutul Secuiesc un produs propriu.

Se continuă demersurile pentru înregistrarea produsului cozonac secuiesc (cozonac kürtős) ca marcă, la nivelul Comunităţii Europene, respectiv pentru ca acesta să fie declarat produs tradiţional unguresc, „hungaricum”. Varianta din Transilvania a prăjiturii foarte populare este considerată de către populaţia din Ţinutul Secuiesc un produs propriu.

Calea cozonacului secuiesc către viitor este netezită de către Comisia Internaţională a Cozonacului Secuiesc, scopul acesteia fiind acela de a atrage atenţia asupra acestui produs, şi, împreună cu acesta, asupra Ţinutului Secuiesc, ca potenţială destinaţie turistică.

În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc joi, 22 ianuarie, la Sfântu Gheorghe, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a declarat: „În ciuda faptului că există numeroase alte produse care merită mai puțin să fie incluse printre produsele «hungaricum», cozonacul secuiesc încă nu a primit acest atestat. Motivele tehnice care inhibă acest proces pot fi eliminate, aceasta este în curs de soluţionare. Dar şi până atunci, comisia a lucrat cu zel: s-au realizat pliante, în 15 limbi străine, despre Ţinutul Secuiesc şi despre cozonacul secuiesc. Aceste pliante vor fi predate producătorilor de cozonac secuiesc, iar acestea, împreună cu produsul, vor fi predate, în limba corespunzătoare, cumpărătorilor. Scopul nostru este să sprijinim toate acele întreprinderi şi persoane care produc cozonac secuiesc. Astfel, păstrarea tradiţiilor se va putea utiliza cu succes în avantajul economic al populaţiei.”

Tot în cadrul conferinţei a fost prezentată şi cartea intitulată „Kürtőskalács: A világ minden táján ismert székely-magyar sütemény” (în traducere liberă: Cozonacul secuiesc: o prăjitură secuiască-maghiară cunoscută în toate colţurile lumii). Cartea este disponibilă deocamdată doar în limba maghiară, dar în viitor aceasta va fi tradusă în mai multe limbi.

Madarasi Csilla, reprezentanta Centrului de Informare Europe Direct, a relatat că: „Şi Europe Direct a luat parte la realizarea cărţii, aceasta fiind un exemplu concludent în ceea ce priveşte contribuţia noastră la gama colorată a gastronomiei europene. Cu ocazia Zilei Europei, la 9 mai, vom organiza sărbătoarea cozonacului secuiesc, eveniment la care vom prezenta şi «rudele» cozonacului secuiesc.”

Cozonacul secuiesc are şi pagină de internet europeană (www.kurtos.eu) care prezintă informaţii cu privire la Comisia Internaţională a Cozonacului Secuiesc, activitatea acesteia, documentaţiile realizate, stadiul procesului de înregistrare a mărcii şi al atestării ca produs „hungarikum”.

Potrivit colaboratorului comisiei, Albert Zoltán, demersurile privind înregistrarea oficială a mărcii au început cu elaborarea unui studiu la realizarea căruia au participat specialişti din 14 ţări. Albert a punctat şi faptul că prin înregistrarea mărcii la nivel european nu se urmăreşte impunerea unor restricţii, ci aceasta este un proces de clasificare, în baza căruia se vor distinge trei categorii de produse: produse tradiţionale, produse de târg (comerţ) şi produse alternative. Pe când prima este foarte strictă în ceea ce priveşte reţeta, la varianta de târg standardele sunt mai reduse în privinţa ingredientelor, iar în categoria a treia, cea alternativă şi specială, intră produsele realizate pentru cei care au sensibilitate la gluten sau carbohidraţi. Mai multe informaţii se pot obţine la secţiunea „Infotéka” a paginii de internet.

Specialistul din cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna a spus că un alt obiectiv al grupului specializat care a fost instituit la iniţiativa dr. Hantz Péter este acela ca şi cozonacul secuiesc să-şi ocupe locul bine meritat în rândul produselor „hungarikum”. Din punct de vedere al turismului, cozonacul secuiesc este un instrument prin care ne putem furişa în inimile celor dornici de călătorie şi vom putea vinde serviciile oferite în regiune.

 

Noutăți