Sunteți aici: » Știri » Pregătiri pentru sărbătoarea kürtőskalács-ului - Festivalul Deliciilor Dulci, pentru a treia oară

Pregătiri pentru sărbătoarea kürtőskalács-ului - Festivalul Deliciilor Dulci, pentru a treia oară

Marți, 3 septembrie 2019

Cincisprezece echipe se vor întrece pentru titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc ”, în acest an, „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” se va desfășura în perioada 13-15 septembrie, în piața centrală a municipiului Sfântu Gheorghe. La conferința de presă susținută marți, organizatorii evenimentului au anunțat că, în cadrul evenimentului gastro-turistic cu durata de trei zile, și în acest an se va prepara cel mai lung cozonac kürtős, dar și kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic, Cofetăria Kürtőskalács din Budapesta va funcționa pe tot parcursul festivalului, iar pentru copii se va deschide „Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”.

Cincisprezece echipe se vor întrece pentru titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc ”, în acest an, „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” se va desfășura în perioada 13-15 septembrie, în piața centrală a municipiului Sfântu Gheorghe. La conferința de presă susținută marți, organizatorii evenimentului au anunțat că, în cadrul evenimentului gastro-turistic cu durata de trei zile, și în acest an se va prepara cel mai lung cozonac kürtős, dar și kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic, Cofetăria Kürtőskalács din Budapesta va funcționa pe tot parcursul festivalului, iar pentru copii se va deschide „Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”.

„Kürtőskalács-ul este cozonacul de sărbătoare a familiilor secuiești, fiind un desert tipic secuiesc, foarte gustos, denumirea acestuia este imposibil de tradus în altă limbă. Desigur, prepararea kürtős-ului are și un aspect economic, deoarece estimăm că, în Ținutul Secuiesc, această îndeletnicire asigură mijloace de subzistență pentru 1000-1500 de familii, sau aceștia își completează veniturile din această activitate. Festivalul a început bine în 2017, consolidează nu doar identitatea secuiască,  ci contribuie și la promovarea Ținutului Secuiesc. Sperăm că festivalul va avea succes și anul acesta” – a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, care consideră important rolul evenimentelor gastro-turistice în dezvoltarea regiunii.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, Edler András, a confirmat că astfel de evenimente au și un efect de stimulare economică, menționând că vorbim de un proces, fiind nevoie de mai mulți ani pentru ca un festival să fie acceptat și căutat de publicul larg. În opinia acestuia, faptul că acest festival este un eveniment de succes, se va confirma atât din punctul de vedere al participanților, cât și a comercianților prezenți. Președintele CCI Covasna a reamintit de inițiativa Festivalului Chocofest, care a avut motto-ul „Dulce Secuime”, obiectivul fiind promovarea zonei, rolul acestuia a fost preluat mai târziu de Festivalul Kürtőskalács-ului, care, după cum a subliniat, a devenit un eveniment căruia care se acordă multă atenție.

András Tünde, organizator principal al Festivalului Kürtőskalács-ului din Budapesta, care conduce cea mai mare afacere în domeniul kürtőskalács-ului din Bazinul Carpatic, s-a alăturat conferinței de presă prin Skype. Fiind de origine din județul Harghita, acordă o atenție specială kürtőskalács-ului și, potrivit tradiției, câștigătorul festivalului din Sfântu Gheorghe este așteptat și anul acesta la cea de-a 7-ea ediție a evenimentului din Budapesta. Pe timpul festivalului va funcționa Cofetăria Kürtőskalács din Budapesta, care va oferi spre degustare delicatese cum ar fi: lapte de pasăre cu kürtőskalács, griș cu lapte cu bucăți de kürtőskalács sau gubă kürtős, cremșnit kürtős etc.

Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, a anunțat că, la concurs, s-au înscris, anul acesta, șapte firme din județul Covasna, șapte firme din județul Harghita și una din județul Mureș, producătoare de kürtős. În urma unei consultări cu juriul, s-a decis ca întrecerea pentru titlul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc ” să se desfășoare și anul acesta în ziua de sâmbătă, iar duminică trebuie preparate cozonaci kürtős, după rețeta tradițională publicată în 1784, de contesa Mikes Mária din Zăbala. În cooperare cu firma Kovács kalács din Lupeni, anul acesta se va prepara un kürtős lung de 14 metri, în timp ce, kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic va fi realizat în colaborare cu firma Oltisz din Sfântu Gheorghe. Acest cozonac va avea o lungime de 2 metri, un diametru de 50 centimetri și la realizarea acestuia vor contribui județele secuiești: Harghita, Mureș și Covasna, și județul Brașov din Țara Bârsei, dar și județe din Ungaria, înfrățite cu județul Covasna. Pe parcursul zilei, pe lângă standurile cu cozonac kürtős, se vor oferi diferite dulciuri, cei mici sunt așteptați la programe interactive pentru copii, iar la ceas de seară vor avea loc concerte. Vineri vor concerta de Bye Alex și Slepp (HU), sâmbătă vor evolua Direcția 5, precum și Kifli (HU), Pély Barna (HU), iar duminică va avea loc concertul jubiliar al lui Homonyik Sándor și Vikidál Gyula (HU).

Cea de-a treia ediție a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” este organizată de Consiliului Județean Covasna, în parteneriat cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. Organizatori: Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația AgroSic, Centrul de Cultură al Județului Covasna, Școala Populară de Artă și Meserii Sfântu Gheorghe, Camera de Comerț și Industrie Covasna.

Noutățile festivalului pot fi urmărite pe site-ul https://kurtosfeszt.ro/ro/ și pe pagina de Facebook a evenimentului – https://www.facebook.com/kurtosfeszt.ro/.

 

 

Noutăți