Sunteți aici: » Știri » Tabără micologică la Băile Bálványos

Tabără micologică la Băile Bálványos

Vineri, 18 august 2017

Vineri, 18 august, la Băile Bálványos, a început tabăra şi conferinţa internaţională de micologie, ediţia XVII., la care participă aproximativ 100 de participanţi din ţară şi străinătate. În zilele următoare, cei interesaţi şi participanţii reprezentând patru generaţii, recrutaţi din toate regiunile României, dar şi din Ungaria, Austria, Germania, Elveția și Olanda, sunt aşteptaţi să participe la diferite prelegeri, vizionări de filme, expoziții, concursuri şi jocuri

Vineri, 18 august, la Băile Bálványos, a început tabăra şi conferinţa internaţională de micologie, ediţia XVII., la care participă aproximativ 100 de participanţi din ţară şi străinătate. În zilele următoare, cei interesaţi şi participanţii reprezentând patru generaţii, recrutaţi din toate regiunile României, dar şi din Ungaria, Austria, Germania, Elveția și Olanda, sunt aşteptaţi să participe la diferite prelegeri, vizionări de filme, expoziții, concursuri şi jocuri. Începând de sâmbătă şi până marţi, participanţii vor pleca zilnic, sub ghidajul localnicilor, în ture de cules ciuperci, apoi se va organiza şi un concurs de frumuseţe pentru ciuperci, iar cei interesaţi vor putea afla curiozităţi şi informaţii utile legate de ciuperci, nu numai despre speciile care se găsesc în zonă, ci şi despre specii de ciuperci din diferite regiuni. Marţi va avea loc decernarea premiilor Pázmány Dénes şi Veress Magda.

„Această tabără şi conferinţă sunt o pregătire pentru viitoarea conferinţă internaţională de micologie (JEC, Journées Européennes du Cortinaire) care se va desfăşura în toamna anului viitor, la Grand Hotel Bálványos, în organizarea comună a Consiliului Judeţean (CJ) Covasna şi Societatea de Micologie „Kálmán László”. La această conferinţă sunt aşteptaţi în special participanţi din Europa de Vest şi de Nord, specialiştii de frunte ai lumii. Considerăm că este foarte important, atât în ceea ce privește cercetarea științifică cât și popularizarea științei, să reprezentăm şi să promovăm în mod corespunzător judeţul Covasna, Ţinutul Secuiesc şi Transilvania, în primul rând, prin rezultatele obţinute şi prin această asociaţie profesională de nivel naţional, din Sfântu Gheorghe” –  ne-a informat profesorul universitar dr. Zsigmond Győző, preşedintele Societăţii de Micologie „Kálmán László”.

„2017 este Anul turismului în judeţul Covasna, iar Societatea de Micologie «Kálmán László» reprezintă un domeniu profesional specific, ai membrii căreia provin tocmai din judeţul Covasna. Instituţia noastră, în calitate de autoritate judeţeană, sprijină, în limita posibilităţilor, orice iniţiativă care contribuie la transmiterea bunului renume al judeţului Covasna şi al Ţinutului Secuiesc. De asemenea, suntem mândri şi de faptul că există o specie de ciuperci care este cunoscută numai în judeţul Covasna” – a subliniat preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor.

Judeţul Covasna este considerată de către specialiştii în micologie o zonă unică, datorită faptului că aici creşte buretele „harapégés” sau „harapégte”, aceasta fiind o curiozitate locală, dar de semnificaţie mondială. Este vorba de o specie de burete cunoscută doar în această zonă, dar care este considerată o delicatesă. „În afară de judeţul Covasna, nu avem date de nicăieri despre existenţa buretelui „harapégés” (...) Cuvântul «harap» nu înseamnă altceva decât terenuri arse care au fost acoperite cu tufe şi arbuşti, în special, terenuri împădurite (...) Buretele şi-a primit numele după locurile în care creşte, dar în ultimii ani s-a constatat că acesta nu este cunoscut încă de micologii noştri, identificarea acestuia este în curs (Sántha 2002: 11.). Acest burete de dimensiunea şi forma similară cu cea a ciupercii băbiţa oilor, dar care creşte doar în desişuri şi poieni de conifere (mai ales stejari) arse şi este considerată mai gustoasă decât carnea de pui. Peste tot unde se consumă, buretele „harapégés”este considerată o delicatesă. În judeţul Covasna, se cunoaşte patru moduri de preparare a acestui burete. Este consumat sub formă de tocăniţă, papricaş, în sos vânătoresc, dar şi sub formă de murături” – scrie într-un studiu dr.  Zsigmond Győző.

Sponsorul principal al taberei este Consiliul Judeţean Covasna. Alţi sponsori sunt: Editura Corvin din Deva, Herasib SRL din Mediaş, Asociaţia Vinca Minor, Dalia SRL, Bertis SRL, Asociaţia de Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi Muzeul Naţional Secuiesc.         

***  Înfiinţată  în 1999, Societatea de Micologie „Kálmán László” a obţinut următoarele rezultate principale: organizarea, în 2004, a formării în limba maghiară a specialiştilor în domeniul controlului ciupercilor, care a fost prima de acest gen în România, prelegeri despre ciuperci și ture de cules ciuperci în fiecare sezon, organizarea şi asigurarea verificării ciupercilor, deocamdată doar în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, realizarea unor afişe de popularizare ale unor ciuperci-pereche, adică una comestibilă şi alta toxică, editarea unui buletin informativ cu titlul „Gombahír”, organizarea şi derularea unor tabere micologice, simpozioane şi expoziţii, înaintarea unei propuneri legislative cu privire la culegerea, valorificarea şi protecţia ciupercilor din flora spontană a României, editarea revistei de specialitate Moeszia. Erdélyi Gombász, editarea, respectiv sprijin pentru editarea unor cărţi de specialitate.

Noutăți