Sunteți aici: » Știri » Au început lucrările pe DJ 121

Au început lucrările pe DJ 121

Joi, 24 martie 2011

Azi dimineaţă, au început lucrările pe drumul judeţean care face legătura dintre  Covasna şi Tg. Secuiesc. Prima bucată de piatră cubică din tronsonul pavat a fost scoasă personal de către Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Azi dimineaţă, au început lucrările pe drumul judeţean care face legătura dintre  Covasna şi Tg. Secuiesc. Prima bucată de piatră cubică din tronsonul pavat a fost scoasă personal de către Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Din 24 martie, prima piatră de pavaj scoasă primeşte altă destinaţie: în clădirea administraţiei judeţene, va vesti succesul proiectului de 15 milioane de euro. La şedinţa ordinară din ziua de joi, Tamás Sándor a spus: sunt şanse mari ca lucrările de reabilitare să fie terminate până la finele anului. De asemenea, firmele executante, Vectra şi Valdek, preconizează terminarea lucrărilor în acest an. În lucrări este cuprinsă nu doar turnarea unui nou strat de asfalt, ci, pe lângă de montarea podeţelor tubulare şi construirea de noi poduri, se vor realiza şi trotuare pietonale care, în prezent, lipsesc în multe localităţi.

Consiliul Judeţean Covasna a decis reorganizarea S. C. Drumuri şi Poduri S. A. aflată în subordinea administraţiei judeţene.  Chiar dacă reorganizarea presupune  eliminarea câtorva locuri de muncă, sindicatul societăţii este de acord cu această măsură.  Necesitatea reorganizării activităţii societăţii este justificată de situaţia economică actuală a acesteia, având în vedere că fără aceste măsuri de austeritate  unitatea ar putea ajunge la faliment.

La şedinţa consiliului, Borsai György, liderul sindicatului, a declarat: reorganizarea societăţii se realizată în scopul ca S. C. Drumuri şi Poduri S. A. să-şi poată continua activitatea, cu restructurarea nu se va compromite activitatea unităţii. Directorul comercial al firmei, Török Sándor, este de părere că în această situaţie este indispensabilă o reorganizare radicală, în caz contrar societatea ar suferi pierderi financiare severe, ceea ce ar putea conduce la disponibilizări în masă. Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a subliniat: conducerea consiliului ar dori ca oamenii rămaşi fără loc de muncă să fie reangajaţi imediat ce se iveşte posibilitatea.

În urma modificărilor legislative, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyán Kristóf” au fost numite două persoane noi, şi anume: dr. Fülöp Csaba şi Solomon Ioan.

Atât la Consiliul Judeţean Covasna cât şi la cel din Harghita a fost aprobată câte o hotărâre în sensul căreia acţiunea de promovare a apelor minerale şi destinaţiilor turistice legate de acestea va fi realizată în comun.  Vor fi promovate în total 39 de obiective prin mass-media, prin realizarea de pliante informative şi la târguri turistice.

Consilierii au aprobat, de asemenea, constituirea, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a unui comitet special care va supraveghea activitatea instituţiilor care asigură respectarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Au fost aprobate toate proiectele de hotărâri cuprinse în ordinea de zi.
 

Noutăți