Sunteți aici: » Știri » O sărbătoare demnă a kürtőskalács-ului – Weekendul deliciilor dulci la Sfântu Gheorghe

O sărbătoare demnă a kürtőskalács-ului – Weekendul deliciilor dulci la Sfântu Gheorghe

Luni, 16 septembrie 2019

Fără îndoială, cei mai gustoși cozonaci kürtős ai Ținutului Secuiesc au putut fi gustate în perioada 13-15 septembrie, în cadrul celei de-a 3-a ediție a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci”, care s-a desfășurat în centrul orașului Sfântu Gheorghe. La evenimentul de trei zile și-au vândut și și-au înscris produsele în concurs 14 firme producătoare de kürtőskalács din județele Harghita, Mureș și Covasna. Aroma caracteristică și ademenitoare a cozonacului a umplut piața, cozile fiind continuu în fața fiecărui stand.

Fără îndoială, cei mai gustoși cozonaci kürtős ai Ținutului Secuiesc au putut fi gustate în perioada 13-15 septembrie, în cadrul celei de-a 3-a ediție a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci”, care s-a desfășurat în centrul orașului Sfântu Gheorghe. La evenimentul de trei zile și-au vândut și și-au înscris produsele în concurs 14 firme producătoare de kürtőskalács din județele Harghita, Mureș și Covasna. Aroma caracteristică și ademenitoare a cozonacului a umplut piața, cozile fiind continuu în fața fiecărui stand.

În timp ce sâmbătă echipele au intrat în competiție pentru câștigarea titlului „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, duminică trebuia să folosească rețeta din 1874 a contesei  Mikes Mária din Zăbala, rețetă în care ingredientele sunt: smântână, gălbenuș de ou, drojdie, unt de zer, unt și lapte, însă zahăr nu este inclus, deoarece zahăr rafinat nu exista pe atunci. Cărbunele pentru coacerea cozonacilor au fost asigurate de firma Coal Dust din Lupeni. Juriul a degustat cu mult interes kürtős-urile preparate după rețeta tradițională, au fost cozonaci care au fost unse cu miere, astfel obținând glazura, dar au fost și cozonaci care au fost preparați cu sare. Membrii juriului au afirmat că au gustat multe aluaturi bune și consideră, ulterior, că introducerea categoriei de kürtőskalács tradițional a fost o idee bună.

În această categorie premiul întâi a fost câștigat tot de echipa Vitos kürtős – Zolsport SRL, premiul constând dintr-un palet de zahăr, oferit de ATP Market. După preluarea premiului, proprietarul firmei, Vitos Fodor István, a afirmat că secretul succesului a constat în faptul că știau cum se comportă ingredientele tradiționale în aluat, pentru că le-au folosit și cu alte ocazii. Bineînțeles, n-au lăsat nimic la voia întâmplării, s-au pregătit pentru concurs și, la rândul lor, consideră că categoria de kürtőskalács tradițional le este mai potrivită, decât categoria kürtőskalács creativ.

Pe locul doi s-a clasat Parázska Kürtőskalács, din Miercurea Ciuc, locul trei a revenit echipei Sepsi Kürtős a Konfjud SRL din Sfântu Gheorghe, premiile ambelor echipe sunt asigurate de Compania Gyermelyi. Primele două echipe premiate au obținut o glazură crocantă folosind miere, iar cozonacul kürtős care a obținut premiul trei a câștigat favoarea juriului prin simplicitatea lui, fiind fără glazură.

Premiul pentru echipa cea mai bine organizată a fost câștigat de Csatószegi Kürtőskalács, cel mai frumos stand îl are Kovács Kalács, cea mai prietenoasă echipă este cea a Retro kürtős, iar premiul pentru cea mai elegantă echipă i-a revenit lui Virág Ildikó Melinda și colaboratorii săi.

„Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”

Centrul de Cultură al Județului Covasna, Asociația Bodvaj și voluntarii Organizației de Femei a UDMR Poian au organizat „Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului”, unde copii au parcurs drumul cozonacului kürtős, de la spicul de grâu până la cozonac. La final, cei care și-au preparat cozonacul propriu, au primit un certificat de mic maestru. Un indiciu al succesului activităților pentru copii îl constituie faptul că, în cele două zile, 250 de mici maeștri au însușit bazele preparării cozonacului secuiesc. Activitățile meșteșugărești organizate de Crucea Roșie și Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe au funcționat cu „sală plină”.

Sâmbătă, cortul Adunării Generale a Județului Veszprém a atras, de asemenea, mulți interesați. Aici, pe lângă promovarea ofertei turistice și a valorilor culturale, a fost organizată și o expoziție de opere fotografice, realizate în cadrul programului comun al județelor Veszprém și Covasna, intitulat „Valori fără frontiere”. Delegația din județul Veszprém a făcut și clătite, aceasta fiind o acțiune cu scop caritabil în favoarea Adăpostului de câini din Câmpu Frumos.

Copiii și părinții lor au ascultat cu plăcere melodiile formației Kifli și, ca surpriză a concertului, participanții au primit cadou câte un corn oferit de Brutăria Diószegi. Duminică după-masă, familiile au fost atrase să vină în centrul orașului de concertul susținut de trupa Mozsikácska și Filarmonica de copii din Vlăhița, condusă de  Haáz Sándor. Încă de la intrarea pe scenă a corului și orchestrei de copii, care numără o sută patruzeci de membri, publicul a izbucnit în aplauze.

Din programul festivalului n-au lipsit nici concertele de muzică ușoară, vineri a concertat Bye Alex, sâmbătă Pély Barna și Direcția 5, iar duminică publicul s-a putut distra pe acordurile concertului susținut de Homonyik Sándor și  Vikidál Gyula. N-au lipsit nici bucatele alese, pe lângă cele 14 echipe care au preparat kürtős, Cofetăria Édes Mackó –Kürtőskalács din Budapesta a adus o pată specială de culoare festivalului, dar s-au oferit și  mâncăruri specifice festivalurilor dar și mâncăruri tradiționale.

Spectaculos și delicios: kürtőskalács-ul lung de 14 metri a ieșit bine

Firma Kovács Kalács din Lupeni sărbătorește 14 ani de existență, motiv pentru care, în centrul orașului au preparat, în colaborare cu Brutăria Diószegi, un kürtőskalács lung de 14 metri. Lungul kürtős a fost rulat pe cilindru în mod simultan de 14 oameni, a fost copt uniform, iar publicul l-a făcut să dispară în câteva minute.

De această dată organizatorii au primit în vizită și o echipă de bloggeri, specializați pe teme turistice. Oaspeții din București au confirmat faptul că turiștilor trebuie să li se ofere experiențe plăcute, iar această regiune poate să facă acest lucru.

„În cele trei zile de festival au fost prezenți 25 de mii de oameni, s-a vândut aproximativ 20 de mii de cozonaci kürtős, deci, putem spune că festivalul a funcționat cu «sală plină». Reacțiile sunt pozitive atât din partea vizitatorilor din Sfântu Gheorghe, cât și din partea celor din Brașov, considerăm că și în acest an festivalul a fost o sărbătoare demnă a kürtőskalács-ului, care este prăjitura specifică a bucătăriei secuiești, o delicatese preferată de mulți dintre noi” – a concluzionat în numele organizatorilor Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna.

Cea de-a treia ediție a manifestării „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” a fost organizată de Consiliului Județean Covasna, în parteneriat cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe. Organizatori: Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna, Asociația AgroSic, Centrul de Cultură al Județului Covasna, Școala Populară de Artă și Meserii Sfântu Gheorghe, Camera de Comerț și Industrie Covasna.

Noutăți